Data:
19. 03. 2020
Grupa:
TR-41
Disciplina:
Tehnologii informaţionale în
turism
Profesor: Pușcaș
Irina
Durata lectiei:
90 minute
Modulul:
Procesarea tabelelor
Subiectul lectiei:
”Tipuri de date.Gestionarea bazei de date într-un tabel electronic.
Funcții. Crearea şi procesarea diagramelor.”.
Tipul lecţiei:
Lecţie de comunicare a cunoştinţelor noi
Modul de desfăşurare:
on-line
Competența
specifică: CS 4 Efectuarea calculelor tabelare și diagramelor
utilizând un soft de calcul tabelar;
Întemeieri teoretice la temă
1.1 Programele de calcul tabelar
sunt cunoscute în literatura informatică şi sub denumirea de “editoare de
texte” sau programe “spreadsheet”.’
Conceptul
original introdus de această categorie de produse software este FOAIA DE CALCUL
– electronic spreadsheet. Foaia de calcul în Excel 2007 este un tabel uriaş, o
matrice având 1.048.576 linii şi 16.384 coloane. Pe ecran se afişează doar o
mică porţiune din această foaie, numai 38 linii şi 19 coloane standard.
1.2. Concepte de bază
Versiunile Microsoft Office Excel 5.0, 95, 97, 2003 şi 2007 reprezintă un
procesor de tabele pentru organizarea şi prelucrarea datelor într-un mediu
Microsoft Windows. Programul furnizează o interfaţă simplă, uşor de utilizat,
incluzând icon-uri, meniu pentru funcţii, meniuri pentru interogarea bazelor de
date, pentru verificarea corectitudinii statistice a unui text, instrumente de
audit, macrocomenzi etc. Toate programele de calcul tabelar operează cu o serie
de concepte specifice, care se raportează la conceptul fundamental de foaie de
calcul. Foaia de calcul tabelar, în imaginea utilizatorului, este o matrice cu
ale cărei elemente se pot face orice fel de calcule aritmetico-logice.
Componentele elementare ale unei foi de calcul se numesc CELULE si ele sunt
dispuse la intersecţia dintre linii şi coloane. De aceea este necesar, pentru a
înţelege tehnica de lucru cu un procesor de calcul tabelar, să se discute
caracteristicile următoarelor concepte de bază: registru de lucru, rând (ROW),
coloană (COLUMN), celulă (CELL), adresă (ADRESS), zonă (RANGE), etichetă
(LABEL), formulă (FORMULA), funcţie (FUNCTION).
1.3 Formule.
Formulele sunt expresii aritmetice, prin
intermediul cărora se realizează calcule cu datele din celulele foii de calcul.
Formula se introduce în celula respectivă şi este evaluată pe loc, iar pe
ecran, în celulă, se afişează direct rezultatul. O formulă se compune din
operanzi şi operatori. Operatorii sunt cei aritmetici: ”+” pentru adunare, “-”
pentru scădere, “*” pentru înmulţire, iar “/” pentru împărţire. Operanzii pot
fi constante sau variabile. Pe post de variabile sunt folosite adresele
celulelor luate în calcul sau funcţii din biblioteca proprie. În orice formulă
se pot folosi parantezele rotunde. Pentru a scrie o formulă, aceasta trebuie să
înceapă cu semnul egal. Regulile privind prioritatea operaţiilor sunt aceleaşi,
ca pentru orice expresie matematică.
În exemplul anterior
s-a folosit formula de calcul a valorii unui produs:
Valoare
= cantitate*preţ unitar
Deci, celula E2 se va completa cu formula: = C2*D2
1.4 Funcţii. Pentru
o serie de calcule mai complexe, procesoarele de calcul tabelar dispun de un
număr apreciabil de funcţii, numite şi funcţii intrinseci. Aceste funcţii
realizează calcule standard cu datele unei celule sau a unei zone de celule.
=
nume_funcţie (arg1, arg2, …)
O
funcţie începe cu semnul egal (=), are un nume unic şi o listă de argumente.
Numele se compune din trei sau mai multe caractere. Argumentele funcţiei sunt
construcţii sintactice elementare care nu îşi modifică valoarea pe parcursul
prelucrării. Se întâlnesc următoarele tipuri de constante:
• constante numerice;
•
constante alfanumerice sau şiruri de caractere;
•
constante logice.
Constantele
numerice sunt fie numere întregi cu sau fără semn, fie numere reale. Un număr
poate avea până la maxim 15 cifre. Constantele alfanumerice reprezintă un text
alcătuit din litere, cifre sau caractere speciale, încadrat la dreapta şi la
stânga între ghilimele. Numărul maxim de caractere admis este 256.
Argumentele
trebuie separate prin virgulă sau punct şi virgulă, în funcţie de setările
implicite. Dacă într-o funcţie un argument este omis intenţionat, atunci în
locul lui trebuie pusă o virgulă. Rezultatul evaluării unei formule de calcul
este afişat, în celula în care s-a introdus textul formulei sau cea care a fost
selectată în prealabil, dacă formula s-a introdus în bara de formule. De
exemplu funcţia:
= SUM (E2:E4)
(Figura nr. 1.4. Utilizarea funcţiilor)
1.5
Ecranul După operaţia de lansare, pe ecran va apărea un
registru necompletat numit Book1 (figura următoare - Ecranul). Programul Excel
permite în acest moment, să se creeze un registru.
1.6
Tipuri
de diagrame Ce este o diagramă? O diagramă este o reprezentare grafică a datelor
într-o foaie de calcul. Ele demonstrează rapid şi eficient natura datelor
prezentate. Valorile din celulele unei foi de calcul sau datele selectate sunt
afişate în diagrame ca bare, linii, coloane, sectoare de cerc sau sub alte
forme. Grupele de date sunt serii de date, care se diferenţiază prin culori sau
modele. Reprezentând datele într-o diagramă, ele pot fi mai clare, mai
interesante de citit. Diagramele pot ajuta, de asemenea, la evaluarea datelor
şi la realizarea unor comparaţii între diferite valori ale unei foi de calcul.
Diagramele aplicaţiei
Excel
În ceea ce priveşte
aplicaţia Excel, există 11 tipuri standard, fiecare dintre ele având mai multe
variante. În completarea acestora se mai găsesc şi alte diagrame în secţiunea
Templates. Tipurile de diagrame:
Informatie suplimentara